marți, 13 august 2013

Discursc final:((((

Permiteţi-mi, ca in numele clasei a VIII-a B , sa va impartasesc ultimele noastre impresii asupra a tot ceea ce am trăit in aceasta scoală timp de opt ani de zile.
Mărturisesc cu regret nespus ca timpul a fost necruţător cu noi, grăbindu-ne parca zborul spre alte inaltimi. Insa azi aripile s-au frânt, zdrobite de greutatea apasatoare a lacrimilor îndurerate ale despărţirii.
De pe câmpul amintirilor culegem astăzi trandafirii parfumati  si ii colecţionam in cartea inimii sperând ca nu se vor ofili niciodată.
Deşi spinii trandafirilor ne-au urmat întotdeauna drumul anevoios spre victorie, am reuşit împreuna sa 
depăşim momentele neplăcute a acestei calatorii, bucurându-ne acum de mirosul si frumuseţea bobocului înflorit.
Zâmbesc la clipele datatoare de lumina: la prima poezie si serbările din grădiniţa, la scenetele binecunoscute si la toate activitatile desfasurate in aceasta scoala.
Sfâşietorul moment al despărţirii dintr-a patra când ne-am luat rămas-bun de la domnul invatatoar, cel care ne-a fost tata iubitor patru ani de zile si care ne-a invatat sa scriem si sa citim.
Toate concursurile din gimnaziu, premiile si reuşitele. Evoluţia noastră. Olimpiadele ne-au ajutat in ascensiune. Dar si activităţile ecologice.
Cat mi-as fi dorit sa nu se fi terminat niciodată!
Jocurile copilăriei îmi revin in minte: Baba-oarba, Sticluţa cu otrava, batista parfumata, Flori, fete, flori, băieţi, atât de departe si totodată atât de aproape in ultimele zile.
Infantil, ar spune unii. Dar când am crescut atât de repede incat sa spunem ca aceste jocuri nu mai sunt de noi? Sa ne fi răpit nemilosul timp copilăria? Nu poate. Ea traieste aici, in inimile noastre.
Emoţia clasei a V-a. Cum s-o uitam? Profesori noi, chiar si colegi noi. O experienţa total necunoscuta. Paseam ca intr-un labirint fara sfârşit, ca mai apoi sa ne îndrume paşii spre ieşire, noua noastra doamna diriginta.
Cate nu ne-a iertat?! Cate năzbâtii si obraznicii! Uitate sunt acum. Nu mai e loc decât de amintiri plăcute. Si totuşi noi va cerem azi iertare, cum niciodată nu am făcut-o. Iertare pentru toate momentele nefericite! Iertare din inima! Va promitem ca nu va vom uita niciodată!
Cum nu-i vom uita nici pe profesori. Cat de scumpa e menirea de-a fi dascăl! Sa te sacrifici pe tine pentru a-i invata pe alţii. Sa te oferi, asumându-ti toate consecinţele, unor copii ce poate nu te vor respecta, ce poate nu-ti vor da buna ziua. Cu toate acestea sa le insufli inca înţelepciune, sa-i educi, sa-i îndrumi in viata, sa le deschizi mintea. Câta povara…
Si noi? Noi nu înţelegem. De ce sa invatam? De ce sa facem teme? Iar profesorii oftează, riscând mai departe si ne invata.
Prea scurte sunt rândurile pentru gândurile pe care vreau sa vi le impartasesc. Mult prea scurte.
Insa vreau sa le mulţumim doamnei directoare, doamnelor profesoare Maria Butuza si Pop Mirela, care ne-a dezvăluit tainele limbii materne, si admirabilelor profesoare care ne-au invatat cheile limbilor straine sau disparute: Zah Monica , Ioana Stefanescu,Dorca Viuta, domnului Achim  care ne-a povestit istoria poporului roman si care ne-au reamintit ce înseamnă cultura naţionala si patriotismul; d-nei Pruna Rodica care ne-a ajutat sa vizitam întreaga Românie in doar câteva ore de geografie. Domnilor profesori Luputi Dani si Barle Olimpia, care ne-au dezvăluit intelesul sintagmei „Mens sana en corpore sano”.Profesoarei de biologie Farcasan Dana si Muresan Cornelica, cu ajutorul cărora ne cunoaştem propriul corp. Doamnei Dragan Corina care ne-a introdus in lumea fascinanta a chimiei si a fizici, doamnei Bara Antonela ce ne-a îndrumat in calea noastră spirituala, si nu in ultimul rând mulţumesc doamnei profesoare de muzica Denut Ioana,domnului de desen:Katoka Remus,doamnelor profesoare de technologica care ne-au invatat,dar si doamnei psiholog Damian Andra, care la fel ca si ceilalţi ne-aoferit sprijinul ei spre o educaţie aleasa.
Mă întreb cum de au trecut anii? Cum de azi suntem la sfârşitul clasei a VIII-a, când mai ieri eram a V-a. Apoi a VI-a. Apoi a VII-a si…am crescut.
Am tot crescut.
Azi in acest moment solemn va cerem tuturor iertare pentru clipele neplăcute si va promitem o umila fraza: „Mulţumim si nu va vom uita!"
Am vrea doar sa strigam, sa ţipam „Nu mai vrem sa creştem! Nu vrem sa plecam! Nu vrem sa ne despărţim!"
Dar destinul e mut si surd la cerinţele noastre, aşa ca noi ne resemnam.
Totuşi nu vom opri potopul de lacrimi, nu vom opri durerea, doar o vom acoperi cu amintiri frumoase care vor ramane vesnic in sufletele noastre.Cu respect colectivul clasei a VIII a B!


marți, 5 martie 2013

Din calatorie....

Sambata 2 martie 2013 clasa noastra a participat la un proiect educational intitulat "O zi din viata unui adult".Am plecat pentru o zi la supermarketul Real unde ne-au fost prezentate mai multe joburi sa zic asa,macelar,brutar,etc.
  Dincolo de explicatile care le-am primit ,a fost frumos,ne-am si distrat ,am fost dusi chiar in biroul directorului.Profesorii coordonatori au fost :Mirela Pop si Sarkany Doina iar intre timp a venit si prof. Andra Damian .
 A fost o zi de neuitat:
Crisss:"ce fain a fost ..practica la real"
Catalin:"da chiar a fost tare"
Luka: "ne-am distrat si asta conteaza","as mai vrea inca o exursie de genul asta"
FlAXy:"Mi sa parut prea scurt,dar totusi frumos!"
Damian Andra:"Ma bucur ca ati invatat ceva din activitatea "Adult pentru o zi!""
IN CONCLUZIE A FOST O EXPERIENTA DE NEUITAT!!!!!!!

marți, 29 ianuarie 2013

Intre timp intr-un univers paralel...


O noua zi ,o noua poveste!
Astazi a fost foarte frumos la scoala nu am primit teme si am fost la film si toti am primit 10 !
In clasa in pauza toti stateam cuminti mai  putin Adriana care tot urla si il batea pe Ionut,care vreia sa faca exerciti in plus dar nu putea de Adriana !
Fiind zapada afara Alexandra l-a scos pe Catalin afara si la spalat!
Tot astazi ni s-au spus notele la simulari :Sebi a luat nota 10 la romana si 9,5 la matematica,iar Ionica a luat 1,4 un pic mai putin decat Sanda care luase 1,5!
La ora de istorie Raluca a comentat la domnul profesor care a vrut sa ii dea 1 dar Raluca la amenintat cu bataia si nu  ia mai dat 1 ci 10 !Colegele noastre Cristina si Roxana erau foarte atente la ore si faceau si exerciti in plus ,ba chiar invatau lectiile inainte sa fie predate la clasa!Colegul nostru Dan s-a batut cu Ioana ,iar ei doi au fost dusi la directiune  unde au fost felicitati:)!
Azi Elias isi aduse laptopul la scoala si la toate orele era pe facebook ingrijindu-si animalele din farmville  iar Flaviu l-a batut pe Ionica!
Catalin,ca un baiat cuminte a invatat pe de-rost lectiile la toate !
Ionut astazi a primit premiu nobel pentru elevul cel mai constiincios scoala !Toti l-au aplaudat !
Asa este o zi obisnuita la scoala noastra! (este interzisa supararea!este creat doar pentru amuzament!)

marți, 18 decembrie 2012

A` la CrI`SsSsSs


Clasa a VIII-a B.Suntem o clasa unită la bine si la greu,rîdeam împreună,spunem glume.Uneori ne si mai certam dar ne împăcăm înapoi nu ne tine mult supararea.De cand a venit o colegă nouă în clasa ne certam cu ea fiinca nu o suportam unii ca are prea multe fite in cap.Dar totusi o sa ne intelegem cu ea,suntem de 8 ani impreuna si o sa ne fie greu cand o sa terminam clasa aVIII-a.B.fiinca nu o sa mai fim impreuna in fiecare zi.O sa ne fie dor si de doamna noastra diriginta..Eu va urezz multa bafta la toţi pe viitor cand o sa mergeti la liceu si noi nu o sa mai fim impreuna ca si acuma...BAFTĂ..si fiinca acuma este crăciun va urez CRĂCIUN FERICIT



                                                                           By  CrI`SsSsSs!

luni, 17 decembrie 2012

De la Luka!..


Cand intri intr-un colectiv conteaza foarte mult obrazu si prin obraz ma refer la respect si dintre colegi mei foatre multi au obraz si asta ma bucura foarte mult si imi place ca fac parte din acest colectiv si imi pare foatre rau ca suntem in ultimul an si nu le pot arata si eu la ei ca nu sunt cea ce par adica un smecher si sper ca o sa le arat  pan la sfarsitul anului.
                                                                                By Luka!

A la Flaxy!..

Colegi mei!
In acest blog am sa va prezint colegi mei:).Dar am sa spun doar partea buna.Chiar daca noi ne mai certam ,pana la urma ne impacam.Noi ne intrajutoram tot timpul,suntem ca niste frati ,imi pare nespus de rau ca e ultimul an cu ei!Si sper ca vom pastra legatura in continuare!
Asa incepem cu primul din catalog:
Colegul meu Lucian Barle este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei!El este un coleg de treaba,amuzant uneori ,este harnic si acasa,stiu ca in totdeauna ma pot baza pe el!Este un prieten adevarat!
Colega mea Roxana Barle este si ea o persoana prietenoasa,de gasca ,este si amuzanta uneori .
 Roxana este cea din stanga.
In mijloc este colega mea Cristina ,o fata glumeata si uneori daca isi da silinta invata ,este de treaba si ma bucur ca e colega mea:)!
In dreapta este Ioana ,ea este o fata constiincioasa ,harnica,amuzanta de treaba, uneori ma mai cert cu ea dar pana la urma ne impacam!Si are un caine foarte dragut:)) pe care il cheama Ubaldo:))!



Printre colegi se mai numara si Sanda ,o fata care invata bine,amuzanta si care imi mai sopteste uneori cate-o formula cand sunt la tabla si nu stiu!Cu bine si cu rau suntem colegi din clasa I pana acuma!
Este cea din stanga!In dreapta este colega mea Raluca ,o fata harnica ,desteapta si frumoasa:) ,imi este ca o sora si ma ajuta la greu ,ma bucur ca am asa colegi ca ea!
Colegul meu Elias este un prieten care te ajuta la nevoie!Uneori ma mai scoate din sarite:)) dar pana la urma ne impacam:)!El este si foarte harnic!

Anul trecut din pacate au plecat doi colegi foarte buni!Aceia sunt Alex si Ana
Alex mi-a fost prieten bun de la gradinitza:) pana acuma ,m-a ajutat de foarte multe ori,este un baiat inteligent,cumsecade,si de incredere!
Ana imi este si ea o buna prietena cu care inca tin legatura ,este o fata harnica chiar daca uneori este mai jucause,si este o persoana de incredere!
Anul acesta a venit o colega noua Alexandra despre care nu mi-am prea facut o parere buna asa ca ma abtin!

Pe clasa a 6-a a plecat o colega cu care inca mai vorbesc ,numita Ioana care are o voce minunata!Pe atunci nu eram chiar asa de buni prieteni!


Printre colegi mei se mai numara si Flaviu care este un prieten bun,este foarte harnic ,si este cel mai inalt din clasa:)!
In clasa cu mine mai este si Adriana o fata linistita putin mai distantata de noi, dar este si ea o prietena buna!

Dan este si el un coleg de-al meu!Este o persoana mai blanda,mai pe pace si asta apreciez la el!
Ionut este o persoana care daca isi propune ceva trebuie neaparat sa obtina si reuseste!Este o fire puternica si la propriu si la figurat ,este un foarte bun prieten si ma ajuta la nevoie!
Colegul meu Catalin este o persoana mai neastamparata, dar este amuzant uneori !
Colegul meu Sebi este o persoana distantata de noi ,nu prea vorebste dar e mereu pe pace:)!



Asta a fost tot ,sper ca nu am suparat pe nimeni, toti sunteti niste persoane minunate!!